Weekend cu temperaturi în creștere, dar vreme instabilă
Sfârșitul de săptămână ne aduce, temperaturi mai blânde. Totuși, mai informează Serviciul Hidrometeorologic de Stat, în general, vremea de afară va fi instabilă atmosferic.
Sâmbătă, cerul va fi în cea mai mare parte a zilei înnorat, fenomen meteo care va readuce, deasupra întregului teritoriu al Moldovei, precipitațiile sub formă de ploaie. Inițial, stropii vor cădea doar pe arii restrânse și doar în cantități foarte mici. Vântul va bate slab și moderat, cu posibile intensificări, în special în timpul căderii precipitațiilor.
Astfel, maxima resimțită, la Nord, va urca până la +13 grade, în Centrul Moldovei și în Capitală, temperatura aerului va atinge +15 grade Celsius, iar în partea de Sud a țării se va situa în jurul valorii de +17 grade.
Noaptea, minima va oscila între +2 și +6 grade Celsius.
Duminică, valorile termice înregistrate atât ziua, cât și noaptea își vor păstra tendința pozitivă, în ciuda noului val de precipitații. Ulterior însă, temperatura aerului va începe să coboare simțitor, urmând să oscileze între +4 și +8 grade. Vântul va bate moderat, cu posibile intensificări.