Ultima zi a lunii martie aduce scumpiri la pompă. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică informează că costul unui litru de benzină și motorină standard, de pe piața produselor petroliere din Moldova, va crește cu câțiva bani.
Astfel, pe 31 martie, conducătorii auto vor scoate din buzunar pentru un litru de benzină cu cifra octanică A-95 – 24,76 de lei, cu 13 bani mai mult decât au plătit joi.
La rândul său, mâine, motorina standard va putea fi comercializată la stațiile PECO din țară la un preț maxim de 20,89 lei per litru, cu un ban mai mare față decât costul din ultimele 24 de ore.
În aceste condiții, prețul maxim de comercializare al combustibililor de tip standard, care este stabilit direct de către ANRE, rămâne ridicat față de începutul lunii septembrie 2021, cu 4,74 lei per litru, în cazul benzinei A-95, și cu 4,87 lei per litru, în cazul motorinei standard.