Kaufland – creștem în tandem cu produsele moldovenești

Ce înseamnă un retail modern și care sunt particularitățile lui în Republica Moldova, care sunt principiile expansiunii și care este climatul de consum al clientului local?

La aceste întrebări au reușit să afle răspunsul reprezentații retailului, furnizorii din țara noastră dar și producătorii locali, în cadrul evenimentului “RETAIL MODERN ÎN REPUBLICA MOLDOVA”, organizat de Modern Buyer cu susținerea partenerului principal – Kaufland!

Experții internaționali și locali, oficiali și top manageri, le-au prezentat participanților etapa de dezvoltare a retailului modern din Republica Moldova, tendințele de consum al produselor FMCG cu specificul în offline și e-comerce, dar și oportunități de creștere pentru retaileri şi furnizori în contextul crizelor, dar și a șanselor ce apar în acest climat!

Atât unicitatea evenimentului, în vederea abordării și conceptului inovativ pentru RM, cât și implicarea activă speakerilor și a participanților într-o discuție deschisă, a fost cheia succesului pentru eveniment.

Maria Hurduc. Owner & Business Unit Manager, Modern Buyer: ”Am văzut astăzi eforturi mari și din partea producătorilor, că sunt internaționali sau că sunt locali și din partea retailililor, de a găsi nu doar o competiție aprigă, ci a găsi cu adevărat soluții pentru a ține consumatorul în retailul modern în retailul civilizat. Eu cred că Kaufland a creat și a făcut pionerat în RM pe anumite subiecte, cum ar fi investițiile în sustenabilitate, în magazine sustenabile, într-un comerț civilizat. Kaufland este pentru Modern Buyer atât pe piața din Moldova cât și România un partener strategic, în primul rând datorită faptului că el încurajează conținutul de calitate, transparența și transmiterea de know – how către producătorii din RM și de pe toate piețele în care este prezent.”

În viziunea Kaufland, un loc aparte în retailul modern îl ocupă produsele Made in Moldova, segment care va fi fără doar și poate în creștere continuă și pe care se pune accent dar și miză!

OANA LUNGU, Purchasing Executive Director, Kaufland România și Moldova: ”Produsele moldovenești sunt extrem de gustoase și sunt extrem de apreciate de clienții noștri, nu degeaba o să le găsiți pe rafturile fiecărui magazin și nu degeaba o să le vedeți în coșul fiecărui client, care intră în magazinele noastre. Considerăm foarte important acest proiect și întotdeauna dorim să ne lărgim gama de produse locale, mai mult decât atât le semnalizăm la raft! Astfel încăt ele să fie ușor identificate de către clienții noștri. O să vedeți în magazinele noastre eticheta cu Produs în Moldova la toate articolele locale, și ele sunt într-adevăr puncte de reper în sortimentul nostru!”

Concluziile experților Modern Buyer și Kaufland în urma evenimentului sunt o dovadă clară că retailul local este pregătit să dezvolte perspective de viitor promițătoare pentru extindere și dezvoltare, în tandem cu creșterea volumelor de mărfuri produse în Republica Moldova!