Și vântul provoacă pagube în agricultură / VIDEO
Și vântul le provoacă pagube. Agricultorii din nordul Republicii Moldova se plâng că din cauza vântului puternic din aceste zile vor avea o roadă mai mică. Asta pentru că are loc procesul de eroziune, adică de degradare a solului, care îndepărtează treptat straturile de umiditate din cernoziom, relatează NordNews.
Gherasim Tofan din satul Bilicenii-Vechi, raionul Sîngerei deține aproape 700 de hectare de pământ pe care a plantat orz, rapiță și grâu. Agricultorul spune că acest fenomen al naturii este foarte periculos pentru culturile sale.
Gherasim Tofan, agricultor: ,,Acești nori de praf sunt mii de tone de strat fertil al pământului care trebuie să dea roadă. Asta nu e vorba de o tonă sau două, ci mii de tone. Dacă e să ne uităm acum, satul Bilicenii Vechi e acoperit tot de colb. Sîngerei, la fel.”
În ultimii ani, aceste fenomene devin tot mai nocive pentru agricultură, spune Gherasim Tofan. Anual, din cauza intemperiilor, roada sa scade cu aproape 30%.
Gherasim Tofan, agricultor: ,,Roada e afectată în primul rând de lipsa de umiditate, pe care vântul o scoate din pământ. Poate chiar nici temperaturile ridicate nu acționează atât de tare la evaporarea umidității, cât vântul. Pe an ce trece, posibilitatea de a avea roade mai mari scade. E pus în pericol prima fază de dezvoltare a plantelor. Trebuie să avem un covor frumos de plante, dar se vede că și acum totul e sub risc.”
Fermierul își dorește ca statul să investească mai mult în modernizarea agricultorii, astfel încât să prevină consecințele naturii asupra roadei.
Gherasim Tofan, agricultor: ,,Pe viitor ar trebui să fie careva programe de stat, anume în micșorarea influenței capacităților naturii asupra agriculturii. De altfel, noi degrabă în agricultură nu o să avem mare succes. Nu trebuie să ne gândim la ce o să mâncăm noi, dar la dezvoltare, dar dezvoltare fără agricultură în țara noastră agrară e imposibilă.”
Soluția este împădurirea, susțin specialiștii. Anume fâșiile forestiere pot servi drept scut puternic de apărare împotriva eroziunii solului. Totodată, o parte din vină o poartă chiar agricultorii, care comit greșeli în prelucrarea terenurilor.
Boris Boincean, directorul „Selecția”: ,,Fiecare deținător de teren trebuie să respecte un sistem de agricultură care să fie orientat, nu doar la mărirea nivelului de producție. Trebuie să creăm condiții ca să frânăm, să prevenim această eroziune. Ea se întâmplă din cauza greșelilor pe care le avem noi în agricultură. Arătura este o greșeală drastică în agronomie.”
Potrivit statisticilor pentru anul 2022, agricultorii au adus în depozite aproape 1,8 milioane de tone de cereale, cu aproape 50% mai puţin faţă de media ultimilor 5 ani.