Prețul unui litru de benzină cu cifra octanică A-95 a ajuns să coste, din nou, 25 de lei, după ultima majorare efectuată de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică. Această creștere este a opta consecutivă înregistrată în această lună.
Astfel, pe 15 martie, conducătorii auto vor scoate din buzunar pentru un litru de benzină cu cifra octanică A-95 – 25.00 de lei, cu 2 bani mai mult decât au plătit marți.
În schimb, miercuri, prețul motorinei standard va coborî puțin, ceea ce înseamnă că va putea fi comercializată la stațiile PECO din țară la un preț maxim de 22,43 lei per litru, cu cinci bani mai mic față decât costul din ultimele 24 de ore.
În aceste condiții, prețul maxim de comercializare al combustibililor de tip standard, care este stabilit direct de către ANRE, rămâne ridicat față de începutul lunii septembrie 2021, cu 4,98 lei per litru, în cazul benzinei A-95, și cu 6,41 lei per litru, în cazul motorinei standard.