Moldovagaz a deconectat 374 de unități de consum

În luna februarie, de la rețeaua de distribuție a gazelor naturale au fost deconectate 374 de unități de consum, datoriile posesorilor acestora fiind de circa șapte milioane de lei. Despre acest lucru a informat, printr-un comunicat, Moldovagaz.

Totodată, față de alți 97 de consumatori s-a aplicat condiția plații preventive, drept consecință a sistării anterioare a furnizării de gaze pentru neachitarea în termen.

De altfel, luna trecută, consumatorii casnici au achitat 92,7% din sumele facturate, cu aproape 6% mai puțin decât în ianuarie 2023. În cazul consumatorilor non-casnici, ponderea transferurilor a fost de 93,5%.

Aceste cifre au fost atinse, ținând cont că, pentru aproape circa 578.000 de conturi personale a fost calculată compensația pentru consumul gazelor, în mărime de aproximativ 552 de milioane de lei. Adițional, pentru aproape alți 13.220 de consumatorii casnici din asociațiile de locatari, volumul compensațiilor calculate a constituit 9,1 milioane de lei.

Conform Dispoziției Comisiei pentru Situații Excepționale, altor 7.640 de consumatori non-casnici le-a fost calculată compensația pentru consumul gazelor naturale, în mărime de 25 de milioane de lei.