Numărul moldovenilor care se află în căutarea unui loc de muncă a urcat până la 28.600, cu 700 de persoane mai mult comparativ cu anul trecut, potrivit datelor Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, transmite IPN.
Solicitat de sursa citată, directorul ANOFM, Raisa Dogaru, a precizat că, odată cu ridicarea cheltuielilor pentru întreținere a apărut necesitatea de a căuta un loc de muncă pentru a putea face față scumpirilor. Mai greu își găsesc un loc de muncă persoanele care nu dețin o profesie, cele cu vârsta de 50 de ani și peste și oamenii care trăiesc în localitățile rurale, deoarece locurile de muncă se află preponderent în mediul urban.
Astfel, pentru a diminua șomajul și a crește gradul de ocupare e necesar să fie redusă munca la negru, care în trimestrul III din 2022 a constituit 23,8% din totalul persoanelor ocupate care au avut un loc de muncă informal, mai spune Raisa Dogaru.
Dar chiar și așa, angajatorii prognozează pentru 2023 un deficit mare de specialiști în sănătate și asistență socială, informații și comunicații, învățământ și administrația publică și apărare. Pentru ocupațiile muncitorești se va resimți deficit de cusătorii în industria ușoară/confecțiilor, conducătorii auto sau personalul din HoReCa.
În Moldova, statutul de șomer este oferit persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă și care întrunesc cumulativ mai multe condiții, și anume: au vârsta cuprinsă între 16 ani și vârsta stabilită pentru obținerea dreptului la pensie pentru limită de vârstă, nu sunt angajate la vreun loc de muncă și trebuie să fie apte pentru prestarea unei munci.