Mai multe localități din r. Hâncești vor fi asigurate cu apă din Prut

Peste nouă milioane de lei, alocaţi din Fondul Național de Dezvoltare Regională și Locală, urmează să fie valorificaţi în acest an pentru construcția sistemelor de aprovizionare cu apă și sanitație a localităților din lunca râului Prut, raionul Hâncești, scrie moldpres.md

Potrivit Agenţiei de Dezvoltare Regională Centru, acest proiect de dezvoltare prevede construcția a 143,5 km de rețele de apeduct, trei turnuri, a unui rezervor de apă potabilă, a unui castel de apă, precum și construcția a două stații de pompare a apei.

„În urma realizării programului, circa 15 mii de locuitori din comunele Cotul Morii, Ivanovca, Mirești, satele Bujor, Cățeleni, Leușeni, Nemțeni și Obileni, din raionul Hâncești, amplasate în lunca râului Prut, vor avea acces îmbunătățit la sistemul de aprovizionare cu apă. Autoritățile publice își propun îmbunătățirea sănătății și calității vieții populației prin construirea rețelelor interne de alimentare cu apă pentru localitățile parte a proiectului”, indică ADR Centru.

Valoarea totală a proiectului „Construcția sistemelor de aprovizionare cu apă și sanitație a localităților din lunca râului Prut, raionul Hâncești, Etapa I” constituie peste 60 milioane de lei, dintre care 90% din cheltuieli vor fi acoperite din Fond, iar alte 10% reprezintă contribuția aplicantului.

 

http://www.adrcentru.md/libview.php?l=ro&idc=340&id=4188&t=/Noutati/Responsabilii-de-implementarea-proiectului-regional-care-prevede-constructia-sistemelor-de-aprovizionare-cu-apa-i-sanitatie-a-localitatilor-din-lunca-riului-Prut-raionul-Hinceti-s-au-intrunit-in-edinta