Prețurile mondiale ale alimentelor continuă să scadă
Indicele de referință al prețurilor internaționale pentru produsele alimentare a scăzut în ianuarie, pentru a zecea lună consecutiv, informează Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură.
Indicele FAO al prețurilor la alimente a înregistrat o medie de 131,2 puncte în ianuarie, cu 0,8% mai puțin față de luna precedentă și cu 17,9% sub vârful atins în martie 2022. Indicele urmărește modificările lunare ale prețurilor internaționale la produsele alimentare comercializate în mod curent. Indicii de preț pentru uleiurile vegetale, lactate și zahăr au determinat declinul din ianuarie, în timp ce indicii pentru cereale și carne au rămas în mare parte stabili.
În luna ianuarie, indicele FAO al prețurilor la cereale a rămas practic neschimbat (în creștere cu doar 0,1 la sută) față de luna decembrie și s-a situat cu 4,8 la sută peste nivelul său de anul trecut. Prețurile internaționale pentru grâu au scăzut cu 2,5%, deoarece producția din Australia și Federația Rusă a fost mai mare decât cea estimată. Prețurile mondiale la porumb au crescut marginal din cauza cererii puternice de exporturi din Brazilia și a îngrijorărilor legate de condițiile secetoase din Argentina. Cu toate acestea, prețurile internaționale pentru orez au crescut cu 6,2% față de decembrie, influențate de disponibilitatea mai redusă, cererea locală puternică în unele țări exportatoare din Asia și evoluția cursului de schimb.
Indicele FAO al prețurilor la uleiurile vegetale a scăzut cu 2,9% în ianuarie. Prețurile mondiale pentru uleiurile de palmier și soia au scăzut pe fondul cererii globale de import reduse, în timp ce prețurile pentru uleiurile de floarea soarelui și de rapiță au scăzut din cauza disponibilităților ample de export.
Indicele FAO al prețurilor la produsele lactate a fost în medie cu 1,4% mai mic față de luna decembrie, prețurile la unt și lapte praf scăzând în urma cererii reduse din partea importatorilor de bază și a stocurilor crescute din Noua Zeelandă. Prețurile mondiale la brânzeturi au crescut ușor, determinate de o redresare a serviciilor de alimentație și a vânzărilor cu amănuntul în Europa de Vest după vacanța de Anul Nou, precum și de evoluția cursului de schimb.
Indicele FAO al prețurilor pentru carne a deviat nesemnificativ în ianuarie (în scădere cu doar 0,1% față de decembrie). Disponibilitățile ample de export au dus la scăderea prețurilor pentru carnea de pasăre, porc și bovine, în timp ce prețurile de export la carnea de ovine au crescut din cauza cererii mai puternice de import.
Indicele FAO al prețurilor pentru zahăr a scăzut cu 1,1% față de luna decembrie. Recolta consistentă în Thailanda și condițiile meteorologice favorabile din Brazilia au diminuat impactul asupra prețurilor, influențate de îngrijorărilor cu privire la randamentele mai scăzute ale culturilor în India, creșterea prețurilor la benzină în Brazilia, care susțin cererea de etanol, precum și aprecierea realului brazilian față de dolarul american.