Cine vor beneficia de ajutor pentru perioada rece a anului?
Mai mulți cetățeni vor beneficia de ajutor pentru perioada rece a anului. Asta după ce proiectul de lege cu privire la modificarea condițiilor de stabilire și acordare a ajutorului social și ajutorului pentru perioada rece a anului a fost aprobat, în ședința de joi a Parlamentului.
Potrivit unui comunicat emis de Legislativ, scopul principal al proiectului constă în majorarea multiplicatorului pentru venitul lunar minim garantat, utilizat la stabilirea dreptului la ajutor pentru perioada rece a anului. Prin urmare, mai mulți cetățeni vor putea beneficia de această prestație socială.
Totodată, proiectul presupune extinderea termenului de luare a deciziei privind acordarea dreptului la ajutor social și la ajutor pentru perioada rece a anului de la 20 de zile lucrătoare – până la 40 de zile.
Pentru 2023 au fost estimați circa 220.000 de beneficiari de ajutor pentru perioada rece a anului lunar. În acest scop, au fost aprobate mijloace financiare necesare pentru plata prestației respective în volum total de circa 770 de milioane de lei.
Pentru a deveni Lege, proiectul trebuie să fie votat și în lectura a doua.