Agropensiunea „Eco-Village Văleni” reprezintă o afacere înființată la începutul anului 2014, în zona de sud a Republicii Moldova, în satul Văleni. Scopul acesteia este să promoveze potențialul turistic al satului și ecosistemul Lacului Beleu.
Agropensiunea este parte a Rezervației „Lunca Prutului de Jos”, înscrisă în Rețeaua Mondială UNESCO a Rezervațiilor Biosferei.
În scopul dezvoltării și consolidării turismului local, agropensiunea a beneficiat de un grant în cadrul Programului „EU4Moldova: Regiuni-cheie”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de PNUD și UNICEF.
În urma finanțării în valoare de 30 de mii de euro, a fost amenajat teritoriul agropensiunii.
Finanțarea a fost destinată pentru dotarea și mobilarea a opt camere noi din căsuțele tematice, au fost instalate ciubere de lemn și cumpărate echipamente de bucătărie. În proces de finalizare sunt amenajarea unei zone spa cu piscine, jacuzzi și saună.
În urma acestor investiții au fost angajate trei persoane, iar datorită dezvoltării infrastructurii, agropensiunea a devenit un punct turistic atractiv pentru turiștii din țară și de peste hotare.
Programul „EU4Moldova: regiuni-cheie” susține dezvoltarea social-economică inteligentă, incluzivă și durabilă în regiunile Cahul și Ungheni, pentru a asigura cetățenilor o calitate mai bună a vieții.
Programul are un buget total de 23 de milioane de euro, este finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare și Fondul Națiunilor Unite pentru Copii.