Important pentru locuitorii municipiului Chișinău. Astăzi, 13 ianuarie, Monitorul Oficial a publicat Hotărârea Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică cu privire la tarifele diferențiate pentru furnizarea/prestarea serviciului public de alimentare cu apă, de canalizare și de epurare a apelor uzate de către Apă-Canal Chișinău pentru 2023.
Mai exact, în continuare, locuitorii Capitalei vor plăti mai mult pentru apă și canalizare.
Astfel, pentru serviciul de alimentare cu apă potabilă, consumatorii casnici vor achita 11,12 lei/m3, cu 2,47 mai mult, iar cei non-casnici – 13,29 lei/m3.
Totodată, au fost majorate și tarifele la serviciul public de canalizare și de epurare a apelor uzate, ceea ce înseamnă că, în continuare, consumatorii casnici vor plăti 4,18 lei/m3, cu 2,14 lei mai mult, iar cei non-casnici – 11,17 lei. De asemenea, tariful pentru serviciul public de alimentare cu apă tehnologică a fost aprobat în mărime de 10,32 lei/m3.
Apă-Canal Chișinău a solicitat majorarea tarifelor, motivând că s-a scumpit energia electrică și a amenințat că ar putea să-și sisteze activitatea din cauza datoriilor către Premier Energy.