Rusia este pregătită să reia aprovizionarea cu gaze către Europa
Viceprim-ministrul Alexander Novak a declarat că Rusia este pregătită să reia aprovizionarea cu gaze către Europa prin conducta Yamal-Europe, informează Reuters, scrie agerpres.ro.
„Piaţa europeană rămâne relevantă pe măsură ce deficitul de gaze persistă şi avem toate oportunităţile de a relua aprovizionarea”.”De exemplu, conducta Yamal-Europe, care a fost oprită din motive politice, rămâne nefolosită”, a declarat Alexander Novak pentru agenţia de ştiri TASS.
Conducta Yamal-Europe a fost oprită din decembrie 2021 deoarece Polonia a renunţat să cumpere din Rusia în favoarea utilizării gazului stocat în Germania. În mai, Varşovia a reziliat acordul cu Rusia după ce a respins anterior cererea Moscovei de a plăti în ruble. Gazprom a reacţionat întrerupând aprovizionarea şi a informat că nu va mai putea exporta gaze prin Polonia după ce Moscova a impus sancţiuni companiei care deţine tronsonul polonez al conductei Yamal-Europe.
Novak a reiterat, de asemenea, că Moscova discută despre livrări suplimentare de gaze prin Turcia după crearea unui hub în această ţară. El a mai spus că Moscova estimează că a livrat 21 de miliarde de metri cubi de gaz natural lichefiat (GNL) în Europa în 2022.
„Anul acesta am reuşit să creştem semnificativ livrările de GNL către Europa, totodată în cele 11 luni ale anului 2022 au crescut la 19,4 miliarde de metri cubi, până la sfârşitul anului se aşteaptă 21 de miliarde de metri cubi”, a spus vicepremierul rus.