O nouă unitate de pompieri a fost lansată la Ștefan Vodă / POZE

La Ștefan Vodă a fost deschisă o nouă Unitate de salvatori și pompieri a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI.

Unitatea, a cărei construcție a durat un an și jumătate, se întinde pe o suprafață de peste 0,4 ha și cuprinde birouri administrative, trei boxe spațioase pentru amplasarea tehnicii de intervenție, un teren de mini-fotbal și o pistă pentru aterizarea elicopterelor SMURD. 

Sediu a fost construit cu sprijinul Departamentului de Apărare al Statelor Unite ale Americii, dar și contribuția Guvernului Republicii Moldova și a Consiliului raional Ștefan Vodă.  

La eveniment a participat prim-ministrul Moldovei, Natalia Gavrilița, care a mulțumit partenerilor externi pentru finanțare.

Natalia Gavrilița, prim-ministrul Moldovei: „Sper că această clădire va fi nu doar un punct de pornire a autospecialelor la chemări, dar și un punct de atracție pentru cetățenii de toate vârstele, care vor fi implicați în măsuri de educare și antrenament pentru a ridica nivelul de protecție civilă a cetățenilor. Pentru că ne confruntăm deseori cu tot felul de cataclisme naturale în această regiune, este extrem de important ca oamenii să știe cum să acționeze în caz de criză. La fel cum este important să avem voluntari bine instruiți care, la necesitate, să poată susține salvatorii și pompierii”.

La Unitatea de pompieri și salvatori din sudul țării, vor activa 23 de angajați, care vor asigura securitatea a circa 65 de mii de locuitori din 26 de localități ale raionului Ștefan Vodă.