În Berlin un acvariu cilindric situat în mijlocul unui complex care găzduiește un hotel, restaurante și un muzeu, a avut loc o explozie, iar 1500 de pești exotici s-au împrăștiat pe stradă. În acvariu erau un milion de litri de apă, iar în momentul în care acesta s-a spart, valul a măturat pur și simplu hotelul, iar doi oameni au fost răniți, informează Reuters, scrie digi24.ro.
Peste 100 de agenți de intervenție au ajuns la fața locului după explozia celui mai mare acvariu cilindric de sine stătător, care avea o înălțime de 14 metri. Pe lângă pagubele provocate de valul de apă din acvariu, două persoane au fost rănite de resturile de sticlă, a anunțat poliția din Berlin. Un purtător de cuvânt al pompierilor din Berlin a declarat că personalul de intervenție nu a putut accesa parterul clădirii din cauza resturilor. La fața locului au fost trimiși câini de căutare și salvare, a adăugat el.
Autoritățile din Berlin încă nu au descoperit ce anume a cauzat explozia acvariului. Rezervorul uriaş, construit din sticlă acrilică, adăpostea 1.500 de specii de peşti tropicali şi era o atracţie turistică populară. Aproximativ 350 de persoane care erau cazate la hotelul din complex au fost rugate să-și împacheteze bunurile și să părăsească clădirea, a declarat purtătorul de cuvânt al pompierilor.
Serviciile de urgență au închis un drum important de lângă complexul care duce de la Alexanderplatz către Poarta Brandenburg din cauza volumului mare de apă care a ieșit din clădire după după ce acvariul a explodat.