Criza energetică le-a dat peste cap planurile pomicultorilor din UE

Creșterea prețurilor la energie electrică a impus producătorii de mere din Europa să-și schimbe planurile cu privire la recoltă. Astfel, unii agricultori din UE decid să nu recolteze roada din cauza costurilor mari de depozitare, care ulterior vor afecta piața de mere în anul 2022/23, relatează EastFruit.com.

Totodată, mulți producători trimit mai multe mere de calitate scăzută la procesare, păstrând doar fructe de înaltă calitate. Conform prognozărilor USDA, procesarea merelor în UE va crește cu 12,5 la sută, față de aceeași perioadă a anului trecut. Se așteaptă o majorare în Polonia, Germania, Austria și Franța. Acest lucru ar putea duce la creșterea ofertei de concentrat de mere în sezonul 2022/23, ceea ce ar putea reduce impulsul prețurilor.

Cu toate acestea, costul de producție pentru procesatorii de suc de mere a crescut semnificativ.

Conform constatărilor, unii comercianți din China au oprit sezonul de producție mai devreme decât de obicei, pentru a preveni creșterea costurilor. Acest lucru a dus la o scădere a ofertei și la o creștere a prețurilor. În noiembrie 2022, prețurile sucului chinezesc de mere în SUA a crescut cu 10,3 la sută, față de lună trecută și cu 27,15 la sută comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut – până la 12,84 dolari per galon.