Magia sărbătorilor de iarnă a început la Sîngerei
În orașul Sîngerei a început magia sărbătorilor de iarnă. Mii de luminițe multicolore au fost conectate în seara zile de marți. Inaugurarea pomului de Crăciun a avut loc sub aplauzele localnicilor, relatează NordNews.md.
,,Foarte frumos. Ca niciodată.”
,,Îmi place, e uimitor. Să fie toți fericiți și sănătoși”, au spus oamenii.
Fericiți și plini de speranțe pentru anul care vine, oamenii au cântat și au dansat împreună cu artiștii locali.
,,Foarte frumos, simplu și frumos.”
,,Este o bucurie imensă pentru copiii care au venit la această sărbătoare și suntem bucuroși că participăm și noi.”
,,Ne plac schimbările care au loc în oraș, este amenajat frumos.”
,,E minunat ca în fiecare an. Este foarte interesant, e ceva nou pentru copii și maturi.”
,,Normal. În anii precedenți era mai rău, dar acum e super”, au mai spus localnicii.
De la sărbătoare nu a lipsit Moș Crăciun, care a împărțit daruri și zâmbete.
,,Le doresc tuturor pace în suflete, sărbători fericite și un an nou fericit. Ho, Ho, Ho, La mulți ani!”, a spus Moș Crăciun.
Pentru a crea o adevărată atmosferă de sărbătoare în acest an, autoritățile locale au cheltuit 4 mii de lei. Primarul a îndemnat oamenii la pace.
Arcadie Covaliov, primarul orașului Sîngerei: ,,Tradițional, de Sfîntul Andrei, această minunată sărbătoare creștină, noi avem o tradiție, în tot anul inaugurăm pomul de Crăciun. Toți oaspeții orașului Sîngerei sunt bineveniți să vină aici, în inima orașului, în Piața Independenței unde este pomul de Crăciun, să vină să se joace cu copiii împreună. Sărbătorile de iarnă să ne aducă sănătate în casele noastre, înger păzitor la toată lumea și desigur pace să fie pe pământ.”
Pomul de Crăciun din centrul orașului Sîngerei a costat 125 de mii de lei și a fost procurat acum trei ani.