Forța Fermierilor, dezamăgită de cum a fost aprobată Legea bugetului

Asociația Forța Fermierilor constată lipsa totală de transparență și predictibilitate în procesul adoptării legii bugetului pentru anul viitor. Potrivit lor, în prezent, agricultorii se confruntă cu neglijență crasă din partea comisiei parlamentare pentru economie, buget și finanțe, pe subiectul mărimii Fondului Național de Dezvoltare a Agriculturii.

Asociația Forța Fermierilor: ”În situația în care proiectul legii bugetului pentru anul 2023 a fost aprobat cu viteza luminii de către cabinetul de miniștrii și pentru finanțarea ramurii strategice în anul viitor se planifică de-facto doar circa 300 mln lei, Asociația Forța Fermierilor imediat, pe data de 7 decembrie, a solicitat discuția problemei pe platforma parlamentară în cadrul comisiei abilitate. Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii anual generează câteva miliarde lei investiții și mii locuri de muncă noi în sectorul agrar, ceea ce implicit majorează veniturile în buget”.

Ei mai consideră că, din momentul obținerii statutului de candidat în Uniunea Europeană, la fermieri au apărut speranțe la accesarea din 2023 a fondurilor structurale europene pentru agricultură. Potrivit lor, țările Europei de Est au reușit să modernizeze substanțial agricultura anume la faza de preaderare, având resurse financiare speciale de la UE.

Reprezentanții fermierilor nu au avut posibilitatea să discute perspectiva subvenționării ramurii în anul viitor, în condițiile micșorării finanțării, care urmează după un an plin de crize pentru sectorul agrar.

Forța Fermierilor a propus comisiei parlamentare pentru economie, buget și finanțe să organizeze întrunirea specială cu toate asociațiile ale agricultorilor doar pe proiectul legii bugetului. Însă, potrivit lor, vicepreședintele comisiei a tergiversat răspunsul și în final a propus participarea într-o ședință cu toate asociațiile de business pe subiectul politicii bugetar-fiscale.

Agricultorii considerăm poziția comisiei parlamentare drept una iresponsabilă și că asemenea consultări cu diferite organizații pe diferite subiecte, nu vor avea niciun efect.

În acest context, ei cer de la demnitarii de stat, salariați din impozitele plătite inclusiv de agricultori, respectarea principiilor transparenței la adoptarea actelor normative. În cazul în care nu vor fi auziți, fermierii vor recurge la alte acțiuni.