Condiții mai bune pentru beneficiarii de lucrări agricole și zilieri
În conformitate cu prevederile legale, beneficiarii de lucrări din agricultură în calitate de plătitori de contribuții la bugetul asigurărilor sociale de stat au obligația calculării, declarării și achitării contribuțiilor de asigurări sociale – pentru persoanele fizice care exercită activități în calitate de zilieri privind exercitarea unei activități necalificate cu caracter ocazional desfășurate de zilieri, cu excepția pensionarilor, persoanelor cu dezabilități, precum şi a persoanelor care se încadrează în categoriile de plătitori prevăzute de legislație.
Declararea contribuțiilor de asigurări sociale de stat se efectuează cu utilizarea Dării de seamă privind reținerea impozitului pe venit, a primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală și a contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii calculate (Forma IPC21), care se prezintă lunar până la data de 25 a lunii următoare lunii de gestiune. Respectiv, pentru luna octombrie curent se prezintă până la data de 25 noiembrie 2022.
Beneficiarii de lucrări achită contribuțiile de asigurări sociale de stat la bugetul asigurărilor sociale de stat la clasificația economică „121100 – Contribuții de asigurări sociale de stat obligatorii virate de angajatori”.
De asemenea, în temeiul legii a fost modificat articolul 9 privind exercitarea unor activități necalificate cu caracter ocazional desfășurate de zilieri. Astfel, a fost stabilit de legislație că remunerația zilnică a zilierului nu poate fi mai mică decât cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real calculat pentru o zi de muncă cu durata de 8 ore, astfel salariului în sectorul real a fost stabilit în mărime de 20,71 lei pe oră, sau 3500 lei lunar.
În contextul expus, beneficiarii de lucrări nu vor calcula, declara și achita contribuții de asigurări sociale pentru persoanele care au statut de pensionar, persoane cu dezabilitați, precum și pentru persoanele care se încadrează în categoriile de plătitori prevăzuți.
Totodată, remunerația zilnică pentru o persoană care exercită activitate în calitate de zilier nu poate fi mai mică de 165,68 lei – aceasta este suma minimă calculată reieșind din prevederile prenotate de legislație.
În rezultatul analizei indicatorilor din Dările de seamă privind reținerea impozitului pe venit, a primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală și a contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii calculate (Forma IPC21), prezentate de beneficiarii de lucrări din agricultură pentru lunile iulie – septembrie curent s-au constat cazuri că au fost calculate și declarate contribuții de asigurări sociale de stat pentru persoanele care au calitatea de pensionar, persoană cu dezabilitați și pentru persoanele care se regăsesc în categoria de plătitori prevăzuți după legislație. La fel s-a constatat cazuri, unde remunerația zilnică declarată pentru o persoană este mai mică decât suma minimă prevăzută de actele normative.
Casa Națională de Asigurări Sociale recomandă beneficiarilor de lucrări să se conformeze prevederilor legislației și atenționează asupra faptului, că calcularea și declararea neconformă a contribuțiilor de asigurări sociale pentru zilierii, care exercită activități necalificate cu caracter ocazional, duce la neincluderea acestora la stabilirea pensiilor și altor prestații de asigurări sociale.