Potrivit Biroului Naţional de Statistică, în primele două luni ale acestui an, transportul de mărfuri a înregistrat o creștere, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2018. În total, în perioada menționată, întreprinderile de transport au transportat două milioane tone de mărfuri, volum superior celui înregistrat în perioada similară din 2018 cu 4,5%.