Noi modificări la Programul de ecologizare, aprobate de Guvern
Cabinetul de miniștri a aprobat modificări la Programul de ecologizare a întreprinderilor mici și mijlocii. În urma modificărilor, va fi majorată valoarea grantului până la 500 mii lei. Totodată, termenul de implementare a programului a fost prelungit cu încă 36 luni.
Programul, implementat de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, are drept obiectiv susținerea IMM-lor în implementarea practicilor prietenoase cu mediul și în identificarea celor mai bune soluții și tehnologii privind gestionarea corectă a deșeurilor. Un alt scop al programului este de a promova, susține și dezvolta capacitățile întreprinderilor mici și mijlocii în adoptarea practicilor de ecologizare pentru procesele de producere și prestare a serviciilor.
Antreprenorii selectați vor beneficia de:
- informare, consultanță și formare în elaborarea planurilor de acțiuni de ecologizare;
- elaborarea și implementarea planurilor de acțiuni și a măsurilor de ecologizare a afacerii;
- implementarea standardelor internaționale de certificare și etichetarea ecologică (ISO și EMAS).
În perioada noiembrie 2020 – august 2022, au beneficiat de granturi pentru ecologizare 85 de companii din diverse domenii. La aceste companii au fost instalate diverse echipamente și utilaje eficiente energetic, între care: sisteme de ventilare cu recuperare termică; utilaje pentru implementarea economiei circulare; stații de epurare; sisteme de captare a apelor pluviale; utilaje care elimină mai puțin CO2; prese de balotat deșeuri; tomberoane; servicii de certificare relevante ecologizării; echipamente de sortare a deșeurilor periculoase.