Prețurile de consum vor continua să crească în Moldova

Rata anuală a inflației a crescut până la 34% în septembrie, sau cu 2,2 puncte procentuale față de luna iunie a anului curent, scrie realitatea.md.

Banca Națională a Moldovei precizează că majorarea a fost determinată de creșterea cotațiilor internaționale la resursele energetice, seceta hidrologică, cu efecte asupra prețurilor autohtone la produsele alimentare, ajustarea tarifelor și sporirea, în aceste condiții, a costurilor.

Deprecierea leului față de dolarul SUA a generat presiuni suplimentare, iar războiul din Ucraina a sporit simțitor impactul tuturor factorilor. Conform prognozelor BNM, inflația anuală va atinge nivelul maxim în trimestrul IV 2022.

Potrivit prognozelor BNM, prețurile de consum vor crește în continuare, cel puțin, de la micșorarea recoltei din acest an, creșterea prețurilor externe la energie, războiul din Ucraina, ajustarea tarifelor la gaze naturale și la serviciile conexe (cu efectele lor secundare), indexarea pensiilor și de la creșterea salariilor.