Câte cereale a exportat Ucraina prin Marea Neagră?
Rusia a declarat că suspendă acordul care a permis Ucrainei să reia exportul de cereale prin Marea Neagră. Naţiunile Unite au anunţat marţi seară suspendarea deplasărilor de nave-cargo pentru ziua de miercuri. Acordul, convenit în luna iulie, a fost denunțat de ruși sub pretextul că ucrainenii au atacat portul Sevastopol, transmite digi24.ro.
O reluare ar putea fi luată în considerare doar după „o anchetă detaliată a circumstanțelor acestui incident și, de asemenea, după primirea unor garanții reale din partea Kievului privind respectarea strictă a acordurilor de la Istanbul, în special privind neutilizarea coridorului umanitar în scopuri militare”, i-a transmis marți Putin lui Erdogan.
Acordul urma să expire la 19 noiembrie, iar analiştii se aşteptau ca Rusia să îi pună piedici pentru a încerca să obţină noi facilităţi pentru sine, în special în regimul sancţiunilor.
După ce Rusia a invadat Ucraina, a fost impusă o blocadă a porturilor ucrainene de la Marea Neagră, împiedicând exportul a aproximativ 20 de milioane de tone de grâne, împreună cu alte produse alimentare precum porumb și ulei de floarea soarelui. Întrucât Ucraina este unul dintre cei mai mari exportatori de alimente din lume, acest lucru a determinat creșterea prețurilor la alimente la nivel mondial.
În septembrie, Ucraina a exportat patru milioane de tone de alimente prin Marea Neagră. Înainte de invazia Rusiei, aceasta transportase cinci milioane de tone în fiecare lună. Unul dintre motivele pentru care exporturile nu și-au atins nivelul de dinainte de război este că multe companii refuză să-și trimită navele de marfă în Marea Neagră, scrie BBC.
Unele alimente au ajuns direct în cele mai sărace țări din lume, iar unele au fost expediate în țări în care oamenii sunt expuși riscului de foamete, în cadrul programelor de ajutor umanitar ONU. Cu toate acestea, cifrele ONU arată că cea mai mare parte a alimentelor ucrainene exportate în ultimele trei luni a ajuns în Spania, Turcia, Italia, China și Țările de Jos. În anii de dinainte de război, principalii importatori de grâu ucrainean erau Egiptul, Indonezia și Bangladesh.