În condițiile în care suntem în pragul sezonul de încălzire, dar și în plină criza energetică, tot mai mulți oameni recurg la tăierile ilegale a copacilor. Astfel, Inspecția pentru Protecția Mediului Chișinău, mai frecvent este înștiințată, prin semnale telefonice de la cetățeni, despre tăieri ilicite a fâșiei forestiere, în mai multe regiuni ale țării. Angajații reacționează de urgență și se deplasează la fața locului.
Prin urmare, în fâșia de protecție a drumului Țânțăreni-Geamăna s-au supus defrișării ilegale, patru arbori de nuc. Parvenind la fața locului, echipa de inspectori a verificat infracțiunea, care s-a adeverit, iar bănuitul a fost identificat și urmează tragerea la răspundere conform legislației, cu aplicarea amenzii dar și calcularea prejudiciului cauzat mediului.
Totodată, pe teritoriul localității Mândâc, în fâșia forestieră de protecție a râului Cubolta, au fost depistate trei cazuri de tăieri ilegale. Infractorii au fost depistați, astfel fiindu-le aplicată amendă în valoare de 7500 lei, și prejudiciul cauzat mediului în valoare de peste 3700 lei. Despre aceasta a menționat șef de Direcție Inspecția Pentru Protecția Mediului din Drochia, Liudmila Ataman.
Alți 12 arbori de salcâm au fost tăiați ilegal în fondul forestier din Fălești. În urma constatărilor, s-a inițiat un proces contravențional. Ulterior urmează sa fie găsite persoanele vinovate de nimicirea ilegală a arborilor și furt de masă lemnoasă, a relatat șeful de la Inspecția Pentru Protecția Mediului din Fălești, Vasile Grosu.
Angajații pentru Protecția Mediului vin cu un îndemn către cetățeni: dacă sunt martori a unor defrișări ilegale de arbori, să apeleze serviciul 112, sau linia verde 022-69-51.