Municipiul Chișinău a aprobat un șir de măsuri de reducere a consumului de energie, în contextul crizei energetice cu care se confruntă Moldova.
Astfel, potrivit unei hotărâri a Comisiei pentru Situații Excepționale a Capitalei, conducătorii subdiviziunilor, instituțiilor și întreprinderilor municipale vor elabora planuri de optimizare a consumului de energie electrică, în special în orele de vârf – 07:00-11:00 și 18:00-23:00, dar care nu vor afecta siguranța și activitatea angajaților sau funcționarea serviciilor esențiale.
Totodată, iluminatul public din oraș va fi deconectat cu o oră mai devreme dimineața – 06:00 și va fi conectat cu o oră mai târziu seara – 20:00.
Conform autorităților municipale, în funcție de circumstanțe și condițiile speciale, se va proceda la deconectarea iluminatului public pe timp de noapte și/sau în zilele de odihnă.
De asemenea, Întreprinderea Municipală „Lumteh” va conecta iluminatul stradal, în caz de necesitate, în afara orelor prevăzute de deciziile CSE a Capitalei.
Hotărârea autorităților municipale a fost luată în baza dispoziției CSE naționale.