55 de proiecte au fost aprobate spre finanțare de către AIPA
55 de proiecte investiționale, în valoarea de 6,9 mln. lei, au fost aprobate spre finanțare de către Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură. Solicitanții de subvenții în avans au fost selectați în cadrul apelurilor locale, desfășurate de către Grupurile de Acțiune Locală, reprezentând sectoarele public, civic și antreprenorial.
Astfel, pe 25 octombrie curent, au fost semnate primele 10 contracte de acordare a subvenției în avans, care au drept scop implementarea strategiilor de dezvoltare locală prin intermediul Programului LEADER.
Una din prioritățile Agenției prin acordarea acestor subvenții reprezintă susținerea proiectelor de dezvoltare rurală, ce ulterior vor duce la îmbunătățirea condițiilor de trai şi crearea a noi locuri de muncă.