Și totuși, conectarea instituțiilor de învățământ din municipiul Chișinău, gimnazii și licee, la agentul termic se mai amână cu încă o săptămână, respectiv va avea loc odată cu întoarcerea elevilor din vacanța de toamnă. Despre acest lucru a anunțat, în ședința serviciilor Primăriei Capitalei, Andrei Pavaloi, șeful adjunct al Direcției generale educație.
Potrivit oficialului, această decizie a fost luată după un șir de discuții pe care autoritățile publice locale le-au purtat cu Directorii mai multor gimnazii și licee din Chișinău.
Andrei Pavaloi, șeful adjunct al Direcției generale educație: „Referitor la instituțiile secundare, licee, gimnazii, școli, am discutat cu mai mulți directori, care ne-au comunicat că temperaturile în sălile de clasă sunt încă confortabile, ținând cont că și vremea de afară este una destul de caldă și vor solicita conectarea după vacanța de toamnă.”
Legat însă de situația grădinițelor din Chișinău, Pavaloi a spus că, până luni, 24 octombrie, 129 de instituții de învățământ au fost conectate la agentul termic.
Andrei Pavaloi, șeful adjunct al Direcției generale educație: „Din cele 129 de instituții care sunt subordonate Direcției generale și, nemijlocit, aparțin orașului Chișinău au fost, la ziua de astăzi, conectate 127 de instituții de educație timpurie. Rămân neconectate, la ziua de astăzi, două instituții de educație timpurie în sectorul Râșcani, grădinițele 51 și 57, motivul fiind avarierea pe traseul care vine spre instituțiile de învățământ. Ni s-a comunicat că astăzi se vor efectua lucrările necesare și vor fi conectate și aceste două instituții de educație timpurie.”
Cu privire la grădinițele din suburbii, de conectarea acestora la agentul termic sunt responsabile autoritățile locale. Astfel, din cele 25 de instituții, 16 sunt conectate la agentul termic, a mai adăugat Andrei Pavaloi.
Vacanța de toamnă, anul de învățământ 2022-2023, va începe miercuri, 26 octombrie, și va dura până luni, 31 octombrie.