Traderii se grăbesc să scoată cât mai multe cereale din Ucraina
Traderii de cereale se grăbesc să scoată din Ucraina o cantitate cât mai mare înainte de expirarea acordului încheiat cu Rusia privind ”culoarul de transport”. Centrul Comun de Coordonare a semnalat un blocaj cauzat de aglomerarea navelor care așteaptă să fie încărcate cu cereale și să părăsească Ucraina. La nivel logistic s-a făcut o mobilizare pentru ca numărul vaselor să scadă: vineri erau 156, astăzi erau raportate 131 de nave care așteptau să iasă din porturi, scrie agrointel.ro.
O mare problemă a fluxului de nave este reprezentată de controale. Acestea trebuie făcute, în temeiul acordului, în Istanbul, iar capacitatea de verificare din ultimele zile a fost de 12 nave pe zi. De vineri, numărul echipelor de inspecție a fost suplimentat la cinci.
Traderii se grăbesc să exporte cât mai multe cereale prin coridorul Mării Negre înainte ca acordul actual să expire, negocierile privind prelungirea acestuia fiind în curs.
Atât Ucraina, cât și Rusia au solicitat modificări ale acordului în cadrul discuțiilor privind prelungirea acestuia după data de 19 noiembrie. Purtătorul de cuvânt al președintelui turc Recep Tayyip Erdogan a declarat că Moscova are nevoie de asigurări pentru ca acest acordul să continue. În timp ce atacurile rusești asupra Ucrainei au escaladat, ONU a declarat luni că negocierile pentru reînnoirea acordului au fost constructive, potrivit Reuters.
Aproximativ 7,7 milioane de tone de cereale și alte produse alimentare au fost exportate în cadrul acordului începând cu 16 octombrie, potrivit Centrului Comun de Coordonare pentru inițiativa pentru cereale din Marea Neagră. Din această cantitate, peste cinci milioane de tone au părăsit Ucraina cu sprijin oferit de România.