Zeci de vinării și mii de turiști de Ziua Vinului
După doi ani de pauză, celebra sărbătoare a vinului, care reunește anual zeci de producători de vin în Piața Marii Adunări Naționale, a revenit cu mare fast.
Cele 86 de vinării participante la eveniment, le-au oferit posibilitate vizitatorilor să se delecteze atât cu premierele vinicole, cât și cu vinurile medaliate la concursurile internaționale.
Tatiana Croitoru, oenolog Vinărie: „Este cea mai mare sărbătoare a noastră și după doi ani de pauză ne-am așteptat că vom reveni la acest eveniment într-un număr mare de vinării. Așa și a fost. Este important că este o zi frumoasă cu soare, oamenii au o dispoziție bună iar noi am venit cu vinuri extraordinare.”
Mihai Necula, reprezentant Vinărie: „Cu siguranță este unul din cele mai importante evenimente de vin pe care Republica Moldova îl are. Sunt bucuros ca de fiecare dată că în cadrul acestor târguri mă întâlnesc cu parteneri din Europa dar și din afara Europei, din Japonia de exemplu sau din Coreea de Sud.”
Reporter: „Cât de importante sunt astfel de evenimente unde vă puteți expune produsul?”
Natalia Efros, vinificator: ”Ziua vinului este un eveniment așteptat, noi ne-am lansat în anul pandemic, atunci când ziua vinului a fost pusă pe pauză și ne-am dorit mult să se întâmple pentru că este o experiență pe care o trăim astăzi și vedem consumatorii la față, ne putem face auziți dar și simțiți prin degustație.”
Sărbătoarea a fost inaugurată de oficiali care și-au exprimat admirația pentru vinurile moldovenești și au venit cu o recomandare: să-l consumăm în cantități moderate.
Elizaveta Breahnă, director interimar, ONVV: „Vinul meu aduce pace, ura-n dragoste preface! Ne îndeamnă la solidaritate, unire, bunătate în numele păcii și făurire pe acest pământ. Această ediție vine să facă o retrospectivă a succeselor din ultimii 21 de ani, este un omagiu comunității vitivinicole, este un apel la solidaritate pentru industria vinicola și pentru toți oamenii care s-au implicat de-a lungul timpului și au contribuit la dezvoltarea acestui sector.”
Maia Sandu, Președintele Republicii Moldova: „Dați-mi voie să-mi exprim admirația și recunoștința pentru munca dvs, dragi oameni ai vinului. Sunteți un sfert de milion, o armată întreagă de oameni care munciți mult pentru a duce mai departe numele bun al țării noastre. Am fost foarte mândri când un vin moldovenesc a fost desemnat drept cel mai bun vin de pe mapamond, într-o competiție cu cinci mii de vinuri din toata lumea. Mă bucur să văd astăzi, aici alături de afaceri mari și multe afaceri mici, crame de familie care transmit următoarelor generații arta de a face vin. Vinul, ospitalitatea, căldura, omenia – sunt în ADN-ul moldovenilor.”
Vladimir Bolea, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare: „Vreau să vă spun că este unic pe glob unde sărbătoarea vinului este o sărbătoare națională, așa că moldovenii știu să muncească dar și să sărbătorească. Trăiască Moldova! Pentru noi, demult sectorul vitivinicol constituie o ramură prioritară a economiei naționale și a devenit o carte de vizită a Moldovei. Pe parcursul ultimilor ani, industria vitivinicolă a asigurat peste 3% din PIB-ul național și mai mult de opt procente din volumul de export. În acest sector, lucrează fiecare al patrulea cetățean care activează în agricultură.”
Scott Hocklander, Șefului Misiunii USAID în Moldova: “În acest an, USAID sărbătorește 30 de ani de parteneriat cu Republica Moldova și este un timp potrivit pentru a reflecta, a ne gândi la rolul pe care îl are USAID în întreaga lume dar și în Republica Moldova. Vom continua acest parteneriat, pentru dezvoltarea dar și pentru a oferi oportunități oamenilor.”
Veniți din România, Suedia sau Letonia, turiștii au luat cu asalt corturile amenajate de vinificatori, apreciindu-le produsul cu note maxime.
Reporter: „-Spuneți-mi vă rog, dacă sunteți pentru prima dată la festivalul dedicat vinului, în Republica Moldova?”
”Sunt pentru prima dată aici, nu numai că sunt pentru prima dată la festivalul vinului, sunt pentru prima dată la Chișinău și în țara voastră frumoasă.”
„La mai multe capitole sunteți peste noi, de exemplu la capitolul VIN, aveți o varietate extraordinar de mare.”
Reporter: ”Ați reușit să degustați ceva?
”Da, am reușit! Chiar acum am un vin de la o cramă și calitatea strugurilor este mai bună, asta e pentru că sunteți aproape de mare dar și clima este potrivită pentru struguri.”
Dainius Pavalkis, ex-ministru al educației, Letonia: „La această sărbătoare sunt pentru prima dată, dar eu nu am venit pentru festival, ci pentru o conferință.”
Reporter: „Cum apreciați calitatea vinului moldovenesc?”
Puțin mai dulce decât sunt obișnuit. Cabernet Franța sau Cabernet din regiunile nordice se diferențiază puțin, dar în linii generale este un vin minunat, după cum vedeți am paharul gol.”
Irina Vlah, Bașcanul UTA Găgăuzia: „Ziua este foarte frumoasă și evenimentul este frumos. După părerea mea, toți au așteptat acest eveniment de mult timp și este bine că am revenit la această sărbătoare.
Reporter: ”Cum apreciați calitatea vinului moldovenesc?
”Ca de obicei, este foarte bun… Foarte bun!”
„Am venit ieri, ca să fiu la acest festival. Am mai fost acum zece ani și mi-a plăcut.”
Reporter: „Ce ați reușit să gustați deja?”
”Am fost în locuri diferite și am gustat…”
„Vin alb sec. Este foarte plăcut și gustos.”
Cea de-a XXI-a ediție a Zilei Naționale a Vinului a fost organizată de Oficiul Național al Viei și Vinului, cu suportul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare și USAID Moldova. AGRO TV Moldova a fost partener media al evenimentului.