O clipă nechibzuită a distrus tot ce au agonisit cu greu, lăsându-i fără acoperiș deasupra capului. La beție, un bărbat din satul Bobulești, raionul Florești, și-a dat foc la propria casă. Este o adevărată tragedie pentru Elena și cei doi copii ai săi, care au fost adăpostiți de o vecină, relatează NordNews.md.
Elena Procopii, locuitoare, s. Bobulești, r. Florești
„Aici au fost două fotolii și o vază pe masă, covoare. Copii dormeau pe acest fotoliu.”
Alcool, certuri și bătăi. Așa își descrie căsnicia Elena Procopii în vârstă de 26 de ani. Femeia este disperată. Incendiul i-a lăsat fără casă, pe care au procurat-o acum trei ani. Flăcările au mistuit toate bunurile, haine și acte.
Elena Procopii, locuitoare, s. Bobulești, r. Florești
”Tot timpul spunea că se va schimba, dar nu a făcut-o. A rămas la fel. Au fost vremuri când nu bea foarte mult, lucra. Când bea, face scandal. Am vrut să schimbăm ușile și geamurile. Am avut frigider, televizor, mobilă de perete. Două odăi erau amenajate, iar altele două nu.”
Copiii Elenei de 5 și 7 ani sunt și ei speriați.
„Tata a dat foc la casă și nu mai mergem acolo.”
Andrei Procopii, cel care a provocat incendiul, nu a fost găsit la casa părinților, iar fratele acestuia a refuzat să comenteze cele întâmplate.
„Nu știu ce a fost între ei. Nu eram aici și nu vă pot spune nimic.”
Vecinii spun că bărbatul își agresa soția cu regularitate și chiar au solicitat poliția de mai multe ori. Acum, oamenii cer ca agresorului să-i fie interzis să se apropie de copii și soție.
„Ea va rămâne la mine până când nu vom găsi o casă. Eu o găzduiesc. Ce să facem? Unde să o lăsăm?”.
„Noi acum venim de la Inspectoratul de Poliție Florești. Am fost să cerem ordonanță de protecție pentru că el vorbește prin sat că îi va tăia gâtul. Ea se teme să meargă pe drum din cauza lui. Cât timp a trăit cu el a fost bătută, umilită.”
„Copiii sunt stresați. Când îl vedeau că vine îi spuneau mamei să se tem de el. Era strașnic, ardea focul ca într-un cuptor. Flăcările erau mari. Când a pornit focul, a mers la tatăl său și i-a spus că a dat foc la casă. Tatăl lui a venit să vadă dacă este adevărat, dar el s-a dus și s-a culcat.”
„El a fost băiat de treabă, dar s-a schimbat. Bea mult, își jignește soția. Poate să confirme toți vecinii. Fata este cumsecade. În acești opt ani de zile am ajutat-o cu ce am putut, ca o mamă”, au spus oamenii.
Totul s-a întâmplat în seara de 8 septembrie. Acum, autoritățile caută soluții pentru a ajuta familia.
Vadim Țugui, primarul comunei Gura Camencii
„Pe data de 14 septembrie avem ședința consiliului local, la care vrem să alocăm o sumă de bani pentru a-și cumpăra casă. Am auzit că bea alcool, face scandal. Nu erau la evidență ca familie de risc, dar acum, împreună cu poliția, vom întreprinde măsuri.”
În ajutorul celor trei a venit o fundație de caritate, care a deschis un cont unde toți doritorii o pot susține pe Elena și copiii săi.
Carolina Eremia, office-manager la o fundație de caritate
„Am venit să vedem cazul la fața locului, să le oferim careva ajutoare și să deschidem o platformă de donații pentru această familie, pentru a le cumpăra o casă. Am adus acum haine, niște produse alimentare.”
Cei care vor să ajute familia să-și cumpere o altă casă pot suna la numărul de telefon: 0 607 04 235 sau să transfere orice sumă de bani în contul indicat mai jos.
Beneficiar: Fundația MCharity
Codul băncii: AGRNMD2X
IBAN MDL: MD22AG000000022514454458
DESTINAȚIA PLAȚII: familia Procopii
Rechizite bancare pentru transfer în USD
Beneficiar: Fundația MCharity
Codul băncii: AGRNMD2X
IBAN USD: MD54AG000000022514454464
DESTINAȚIA PLAȚII: familia Procopii
Rechizite bancare pentru transfer în EUR
Beneficiar: Fundația MCharity
Codul băncii: AGRNMD2X
IBAN EUR: MD81AG000000022514454463
DESTINAȚIA PLAȚII: familia Procopii