Un moldovean cheltuie lunar 3 000 de lei, 42 % pentru alimente

Cheltuielile de consum medii lunare pe o persoană în anul 2021 au însumat 3039 de lei. Cu un nivel mai mare al cheltuielilor se evidențiază mediul urban, în care acestea au înregistrat, în mediu pe lună, valoarea de 3.834 de lei pe o persoană, iar în mediul rural – 2.517 lei pe o persoană, scrie agora.md cu trimitere la Biroului Național de Statistică.

Cea mai mare parte a cheltuielilor a fost destinată acoperirii necesarului de consum alimentar (41,9%), după care urmează cheltuielile pentru locuinţă, apă, electricitate și gaze (15,2%), îmbrăcăminte și încălțăminte (9,1%), transport (6,5%). Celelalte cheltuieli au avut drept destinație procurarea de mobilier, dotarea și întreținerea locuinței (5,7%), sănătate (5,7%), telecomunicații (4,5%) etc.

 

 

Structura cheltuielilor de consum este determinată și de mediul de reședință al gospodăriei. Astfel, în timp ce gospodăriile din mediul rural își orientează cea mai mare parte a cheltuielilor spre produsele alimentare (45,8%), în mediul urban ponderea pentru aceste cheltuieli este de 38,1%, fiind posibilă efectuarea unor cheltuieli adiționale pentru diverse mărfuri nealimentare și servicii.

Gruparea gospodăriilor după statutul socio-economic, indică diferențieri semnificative în nivelul și structura cheltuielilor, pentru o mare parte din acestea nefiind posibilă asigurarea unui consum suficient de produse și servicii.

Cele mai mici cheltuieli sunt înregistrate în cazul gospodăriilor de lucrători pe cont propriu în agricultură și pensionari. Totodată, aceste gospodării alocă și cel mai mult pentru consumul alimentar (respectiv, 44,9% și 48,0% din total cheltuieli de consum), pe când gospodăriile de salariați și alții alocă circa 40% din cheltuielile lunare.

 

Cheltuielile de consum ale gospodăriei sunt puternic influențate și de mărimea acesteia, în deosebi, în cazul gospodăriilor numeroase. Dacă în gospodăriile cu o singură persoană cheltuielile medii lunare pe o persoană constituie 3.968 de lei, atunci pentru cele care au în componența sa 5 și mai multe persoane, cheltuielile sunt de 1,9 ori mai mici (2.054 de lei).

Aceeași tendință este înregistrată și în funcție de numărul de copii în gospodărie: o gospodărie cu numai un copil în întreținere cheltuie în medie pe o persoană de 1,5 ori mai mult decât o gospodărie cu 3 copii și mai mulți.

Cheltuielile medii lunare pe total țară au fost depășite doar de gospodăriile formate maxim din 3 persoane, celelalte înregistrând niveluri inferioare. Principalele destinații ale cheltuielilor, indiferent de mărimea gospodăriei, rămân a fi cheltuielile pentru produse alimentare, mărfuri nealimentare și întreținerea locuinței.