Fermierii insistă să fie primiți de Gavrilița, altfel, vor ieși la proteste
Anul acesta este unul complicat pentru agricultori. La început de sezon, imputurile au ajuns să coste dublu sau chiar triplu. Apoi, au început crizele la nivel regional și creșterea prețurilor la carburanți. Iar la final, și seceta, care a compromis roada.
În aceste condiții, fermierii au cerut de câteva ori instituirea stării de urgență în agricultură, însă autoritățile au declarat că nu este cazul. Declarațiile au fost făcute de către Vasile Șarban, secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, în cadrul emisiunii „Actualitatea la Raport”
Vasile Șarban, secretar de stat, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare: „Începând cu toamna anului 2021 în Republica Moldova s-a instaurat stare de urgență la criza energetică. După începerea războiului s-a anulat aceea și s-a instaurat o altă decizie unde cuprinde atât criza energetică cât și războiul. Acum nu este momentul să mai facem o declarație a stării de urgență în agricultură, deoarece noi deja o avem și conform legii 212 cu privire la situațiile excepționale de asediu și de război, această stare la moment cuprinde aproape toate opțiunile care pot fi utilizate în acest sens. Mai mult ca atât, noi, prin intermediul Comisiei Situații Excepționale, putem să aprobăm diferite decizii care sunt în favoarea producătorului agricol și care nemijlocit ar influența dezvoltarea și întreținerea acestora.”
Chiar dacă reprezentanții ministerului de profil afirmă că nu există temei pentru instaurarea stării de urgență în agricultură, Alexandru Slusari, directorul executiv al Asociației „Forța Fermierilor”, spune că, totuși, cadrul legal permite acest lucru.
Alexandru Slusari, director executiv, „Asociația „Forța Fermierilor”: „Din punctul meu de vedere, având un pic de experiență juridică, eu consider că nu sunt argumente de ce nu se introduce starea de urgență în agricultură. Cadrul legal permite, situația este catastrofală sub aspectul secetei, sub aspectul embargoului, cu atât mai mult. Deci, sunt toate elementele, noi trebuie să înțelegem că sun mai multe elemente nefaste pentru sectorul agrar.”
În cadrul unei conferințe de presă, Vladimir Bolea a declarat că au avut loc discuții între minister și reprezentanții sectorului bancar și importatorii de imputuri și îngrășăminte. Astfel, băncile sunt gata pentru a găsi un consens cu agenții economici, pentru reeșalonarea datoriilor. Totodată, și importatorii de imputuri, îngrășăminte și fertilizanți sunt dispuși să reeșaloneze datoriile pentru anul 2022. Iar prin intermediul Ministerului Finanțelor, s-a luat o decizie ca inspectoratele fiscale să nu aplice penalizări pentru întârzieri la plata impozitelor.
Totuși, fermierii nu se grăbesc să se bucure.
Alexandru Slusari, director executiv, „Asociația „Forța Fermierilor”: Toate aceste înțelegeri ele nu au nicio valoare juridică. Cum vă imaginați dacă vine un furnizor de imputuri acum în câmp la domnul Mîrzenco și zice: „Domnule, eu am venit după producție în contul datoriei la imputuri la prețul cel mai mic”, iar domnul Mîrzenco zice că ministrul nostru s-a înțeles cu voi. Sau inspectoratul fiscal vine și zice că noi de astăzi vă închidem contul și vă penalizăm, iar domnul Mîrzenco zice că domnul Bolea a vorbit cu domnul Budeanschi verbal, dar el scoate legea și spune că nu știu nimic despre aceste vorbe.”
Vasile Mîrzenco, director executiv al „Federației Naționale a Fermierilor”, a declarat că pe lângă toate crizele cu care se confruntă țara noastră, o altă problemă este și prețurile mici la recoltă.
Vasile Mîrzenco, director executiv, Federația Națională a Fermierilor: „Noi avem mai mult decât o secetă și toată lumea cunoaște. În afară că războiul ne afectează, criza energetică, pandemică, creșterea prețurilor de câteva ori. Plus la asta nouă ni se oferă la ziua de astăzi prețuri mai mici la floarea-soarelui decât au fost anul trecut, un an cu recoltă foarte bună. La grâu cu câteva procente a crescut prețul, dar deja continuă să scadă.”
Asociațiile de profil agricol au trimis o scrisoare cu o serie de revendicări către prim-ministrul Natalia Gavrilița, după ce agricultorii au solicitat de mai multe ori întâlnire cu șefa cabinetului de miniștri, dar acest lucru nu s-a întâmplat.
În cazul în care solicitarea privind organizarea unei noi întrevederi va fi ignorată, fermierii spun că își rezervă dreptul la acțiuni de protest.