Un bărbat și concubina acestuia, membri ai unui grup infracțional, au ajuns pe mâna oamenilor legii, ei fiind suspectați pentru comercializarea substanțelor interzise.
Potrivit polițiștilor, activitatea celor doi a fost monitorizată timp de trei luni, iar în scopul acumulării probatoriului, organele de drept au efectuat percheziții la domiciliul acestora, unde au fost depistate în jur de opt kg de masă vegetală și muguri de canabis, precum și mijloace financiare provenite din activitatea infracțională.
Drogurile erau tăinuite într-o butelie de 40 de litri care era îngropată în curtea casei.
Narcoticele erau comercializate consumatorilor la un preț de la 250 până la 350 lei per gram. Prin urmare, în cazul realizării „bunurilor”, cei doi urmau să obțină un venit de aproximativ 2.800.000 de lei.
Dacă li se va demonstra vinovăție, cei doi riscă să-și petreacă următorii 15 ani în spatele gratiilor.