Când gazul e scump, sunt bune și surcelele. Noi măsuri din partea CSE

Societatea pe Acțiuni „Termoelectrica” poate procura păcură și rumeguș și resturi de lemn în perioada stării de urgență. Aceste măsuri au fost incluse într-o nouă hotărâre a Comisiei Situații Excepționale, în contextul pregătirilor pentru perioada rece a anului, transmite agora.md.

La 8 august, Comisia Situații Excepționale a aprobat un șir de măsuri în contextul crizei energetice. Astfel, se permite prestarea serviciilor de transport rutier a lemnelor pentru foc, în baza actelor de proveniență, fără obligativitatea notificării şi înregistrării prealabile și deținerii actelor permisive din domeniul transportului rutier.

Iar SA „Termoelectrica” poate, în regim de urgență, să achiziționeze păcură pentru asigurarea rezervei minime în cantitate 20 000 tone.

În lista măsurilor se prevede și că operatorul Terminalului de Mărfuri în Vrac, din cadrul Portului Internațional Liber Giurgiulești, va acorda prioritate la prestarea serviciilor portuare pentru cărbunele destinat importului definitiv pe teritoriul Republicii Moldova. Pentru aceasta, importatorii vor depune o solicitare în formă scrisă cu cel puțin 48 de ore înainte, către administrația terminalului, indicând cantitățile exacte ce urmează a fi plasate în regim de import definitiv în Republica Moldova.

Măsurile aprobate de CSE au fost anunțate luni de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu.