Numărul refugiaților ucraineni din Moldova este, din nou, în scădere. De la începutul conflictului armat și până în prezent, adică în perioada 24 februarie – 17 iulie, în țara noastră au intrat peste 482.400 de cetățeni ucraineni. Dintre aceștia, pe întreg teritoriul Moldovei au rămas circa 74.900 de refugiați, cu 4.000 mai puțini decât săptămâna trecută.
Astfel, la moment, țara noastră găzduiește aproximativ 79.000 de oameni de alte naționalități.
În același context, potrivit Biroului migrație și azil, până în această dimineață, au fost preluate peste 8.300 de cereri de azil, cu 100 mai multe decât săptămâna trecută.
Informația a fost prezentată de Ministerul Afacerilor Interne, care, în context, mai precizează, făcând referire la statistica ultimelor opt zile, pe segmentul de intrare MD – UA, în țara noastră au intrat peste 45.400 de cetățeni ai altor state.
Cu referință la traversarea frontierei de stat de către cetățenii ucraineni în ultimele 24 de ore, conform Poliției de Frontieră, a fost consemnat un număr de aproape 9.900 de treceri, dintre care circa 5.000 – pe direcția de intrare în Moldova.