Două căprioare au fost accidentate mortal pe traseu
Două căprioare au fost accidentate mortal pe traseul Chişinău-Giurgiuleşti, iar urmele acestei infracțiuni au fost descoperite de angajații întreprinderii Silvo-Cinegetice „SIL Răzeni”. Potrivit instituției, consecințele acestui caz s-au soldat cu urmări grave, despre care specialiștii în materie spun că nu pot fi catalogate doar neatenţie sau o simplă nerespectare a regulilor de deplasare pe un asemenea traseu.
În urma apelului la Serviciu 112, efectuat de către silvicultorii de la Răzeni, la faţa locului, pentru stabilirea circumstanţelor, s-au deplasat colaboratorii IP Ialoveni şi specialiştii ANSA.
Gradul de vinovăţie, capacitatea de evita acest impact fatal dublu şi posibilitatea de atragere la răspundere a făptaşului se vor stabili pe parcursul investigaţiilor, dar aspectul tragic este că fauna Republicii Moldova a fost prejudiciată de două exemplare de animale din patrimoniul pădurilor.
Agenţia „Moldsilva” intervine, repetat, cu rugămintea către şoferi să adapteze viteza de deplasare pe traseele naţionale, astfel încât să evite asemenea consecinţe nefaste în sectoarele cu fond forestier.