Protest la Guvern: „Azi vindeți Agrara, mâine – toată țara” / FOTO

Profesori și studenți ai Universității Agrare au protestat în fața Guvernului. Aceștia sunt împotriva reformei propuse de Ministerul Educației și Cercetării, prin care se prevede absorbția Universității Agrare de către Universitatea Tehnică din Moldova. 

Protestatarii au venit cu pancarte pe care scria: „Păstrați Agrara pentru țară!”, „Azi vindeți Agrara, mâine – toată țara”, „Jos mâinile de pe UASM!”.

Roman Bantaș, asistent universitar, UASM: „E dureros faptul că așa cum se votează noaptea legile în parlament, așa am ajuns astăzi să fim absorbiți, adică șterși de pe fața pământului, de pe teritoriul Republicii Moldova. Aș vrea să fie bine, Universitatea Agrară să-și continue activitatea și să producă acei agronomi, de care are țara nevoie.”

Petru Chiriac, reprezentant, Confederația Națională a Sindicatelor: „Cum comentați ceea ce argumentează autoritățile, că Universitatea nu are studenți, nu este modernizată?

Eu sunt de acord cu acest lucru, dar trebuie, înainte de a face pasul, să cercetăm toate cazurile astea. De a vorbi la televizor că nu ai una, nu ai alta, dar cu ce a contribuit statul ca să aibă aceste lucruri? Fiindcă ei au lăsat la voia sorții toate instituțiile de învățământ și în loc să le susțină, au trecut majoritatea studenților la contract individual. Asta vorbește despre faptul că statul nu-și aduce contribuția la susținerea tineretului prin instruire, prin educație.”

Victoria Iordache, cercetător științific: „Dorim foarte mult guvernanții să ne audă, să colaboreze cu noi, să audă doleanțele noastre, temerile noastre și să facem tot posibilul ca această reformă să fie stopată.”

Autoritățile dau asigurări că personalul didactic de la Universitatea Agrară nu-și vor pierde locurile de muncă, odată ce reforma va fi implementată. Profesorii însă, sunt de ală părere.

Roman Bantaș, asistent universitar, UASM: „Noi, profesorii care activăm, nu vom avea locuri de muncă acolo unde vor ei să ne comaseze. Uitați-vă după teritoriu, teritoriul Universității Tehnice și cel al Universității Agrare, este o diferență foarte mare.”

Studenții afirmă că țara nu poate să rămână fără Universitatea Agrară, fiindcă această instituție este una cu tradiție.

„Majoritatea oamenilor spun că studenții și-au ales Universitatea Agrară după denumire sau v-ați ales specialitatea?

Evident că specialitatea, dar aici nu e vorba doar de denumire la universitate, e vorba despre o cultură. Cum într-o țară agrară poate să dispară Universitatea Agrară, este mama, este ceea ce aduce bani și hrănește Moldova. Ceea ce aduce bani statul dorește să distrugă, asta e o prostie, după părerea mea.”

Protestatarii afirmă că la mijloc s-ar afla și alte interese…

 „Nu pot spune că motivul comasării este anume din cauza studenților. Părerea mea și a majoritatea oamenilor este că pur și simplu doresc să vândă majoritatea teritoriilor și probabil să puie banii în buzunar, asta ar fi ideea principală.”

 Împotriva reformei care nu văd că este o soluție, nu este deloc transparentă. Din partea lor nu sunt reguli care ar trebui puse corect, nu văd viitorul universității în general. Doar se știe că universitatea are 37 de hectare de pământ, vă dați seama ce planuri grandioase are lumea.”

 Și reprezentanții Universității din Tiraspol, ai Universității de Educație Fizică și Sport, precum și cercetătorii de la Academia de Științe sunt împotriva reformei inițiate de Ministerul Învățământ.