Peste 600 de refugiați ucraineni s-au angajat oficial în Moldova

Cetățenii ucraineni, care s-au refugiat în Moldova și care doresc să se angajeze în câmpul muncii de la noi, o fac cu succes în continuare, informează Agenția Națională pentru Ocupare Forței de Muncă, conform căreia, pe întreg teritoriul țării au fost deja angajați oficial 621 ucraineni, un număr în continuă creștere, dintre care: 481 de femei și 140 de bărbați.

Cei mai mulți dintre aceștia, 464, și-au găsit de lucru în Chișinău.

Mai exact, cetățenii din Ucraina s-au angajat în următoarele profesii/meserii: programator, inginer, cusător, vânzător, bucătar, chelner, montator subasamblare, infirmier, operator în sectorul de producere sau operator introducere date.

Totodată, alți 316 de refugiați s-au adresat și au fost înregistrați la subdiviziunile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă pentru a primit suport la angajare.

Important este și faptul că 139 de agenți economici au informat că sunt disponibili să angajeze cetățeni din Ucraina, oferind în acest sens informații despre alte 2.190 de locuri de muncă vacante.