Cea mai mare fermă de iepuri din Moldova – 12 000 de urecheați
În satul Chetrosu, raionul Drochia se află una dintre cele mai mari ferme de iepuri din Republica Moldova. Creșterea urecheaților nu este deloc ușoară, de aceea, administratorul a decis să folosească tehnologii moderne. Aceasta a fost înființată în 2014 și este formată din două hale ce se întind pe o suprafață de 2000 de metri pătrați. În prezent, aici cresc în jur de 12 000 de animale, fiind una dintre cele mai mari din țară.
Nicolae Timco, director executiv, fermă iepuri, s. Chetrosu, r. Drochia: „Din 2009 până în 2013 am reconstruit ferma. Ca și toți moldovenii, am început cu un buget de bani pentru construcție, însă, în final, suma de reconstrucție a fost de zece ori mai mare. Bani nu ajungeau. Dar, încetul cu încetul, am reconstruit-o.”
Cea mai mare dificultate cu care s-au confruntat Nicolae Timco, împreună cu ceilalți fondatori, a fost insuficiența banilor.
Nicolae Timco, director executiv, fermă iepuri, s. Chetrosu, r. Drochia: „Prima problemă sunt resursele financiare. Să construiești o fermă de iepuri în Moldova este destul de scump și nu este atât de ușor. De la început au fost numai investiții personale. Deja, după ce am ieșit pe piață, a fost mai ușor să primim niște credite și să ne dezvoltăm mai departe.”
Atât utilajul, cât și formele parentale au fost importate din Franța. Însă, până la înființarea fermei cunicule s-a consultat cu crescători de iepuri din Italia. Iar de acolo, proprietarii s-au inspirat și administrarea granulelor și a apei nu se face manual, ci automatizat, prin intermediul unor tuburi.
Nicolae Timco, director executiv, fermă iepuri, s. Chetrosu, r. Drochia: „Avem silozuri în care se aduce nutrețurile și se încarcă. După care, prin tuburi speciale este repartizat nutrețul spre fiecare cușcă. Apa este centralizată și ajunge la fiecare iepure. Ceea ce ține de ventilare este controlată de procesoare, care, în funcție de temperatura se controlează cât aer să fie scos din hală.”
În prezent, datorită tehnologiilor, ferma dispune de 1500 de femele productive, iar cei 18 muncitori au grijă de întregul efectiv de animale, de peste 12 000 de hibrizi tehnici francezi. Iepurii se cresc, în primul rând, cu furaje de calitate.
Nicolae Timco, director executiv, fermă iepuri, s. Chetrosu, r. Drochia: „La noi este un stereotip că la fermă se pune un adaos special și animalul crește repede, chimie cum o numim noi. Totul este invers. Nu există adaosuri miraculoase la ferme, animalul nu crește fără nutrețuri sănătoase și fără o climă controlată. Ca să crești astfel de iepuri este nevoie de tehnologii moderne. Apelați la alți crescători, veniți și lucrați în cadrul unei ferme.”
Anul trecut, de la fermă de iepuri din Chetrosu au mers spre comercializare în jur de 62 tone de carne. Directorul executiv al fermei, Nicolae Timco este de părerea că în prezent, să crești mii de iepuri fără implicarea digitalizării este dificil.
Nicolae Timco, director executiv, fermă iepuri, s. Chetrosu, r. Drochia: „În primul rând, fără tehnologii moderne nici nu trebuie de făcut nici o fermă. Eu am fost în Franța la o fermă destul de veche și administratorii au instalat în 1995 utilaje moderne care le avem noi acum. Iar dispozitivele lucrează mai mult de 20 de ani și își fac treaba. La noi digitalizarea ajunge mai târziu. Dar fără ele, în general nu se înființează vreo afacere în agricultură, mai ales în zootehnie. Pentru că nu poți să ai grijă de tot. Altfel îți aduci un pat, stai aici între cuști și dormi aici.”
Clima în hală este controlată computerizat, asta deoarece, iepurii sunt foarte sensibili la temperaturi înalte, iar pentru a nu fi supuși bolilor, în hală permanent are loc ventilarea aerului.
Nicolae Timco, director executiv, fermă iepuri, s. Chetrosu, r. Drochia: „Temperatura trebuie să fie stabilă anul împrejur de la 17 până la 22 de grade, aceasta este temperatura confortabilă. Microcontrolerul este dotat cu o cartelă sim și îți vine în aplicația din telefon. Online putem verifica care este temperatura în hală. Plus la asta are și o alarmă, unde este un difuzor afară, iar dacă temperatura scade începe a scoate zgomote mari.”
La ferma cuniculă din satul Chetrosu, raionul Drochia, sunt 1500 de femele productive și doar 18 muncitori au grijă de întregul efectiv de animale.