Cine a preluat interimatul la Ministerul Agriculturii din România?

Președintele Klaus Iohannis a semnat pe 27 iunie decretele de eliberare din funcția de ministru al Agriculturii a lui Adrian Chesnoiu, acuzat de DNA într-un dosar de abuz în serviciu, și de înlocuire a lui cu Sorin Grindeanu, ca interimar. Sorin Grindeanu este și ministru al Transporturilor și Infrastructurii, scrie digi24.ro. 

DNA a formulat o cerere de ridicare a imunității parlamentare a lui Adrian Chesnoiu, pentru a fi cercetat pentru abuz în serviciu în legătură cu organizarea unor concursuri de angajare în Ministerul Agriculturii, pe care l-a condus.

Potrivit DNA, Adrian Chesnoiu ar fi intervenit din poziția de ministru pentru aranjarea unor concursuri de angajare în minister și chiar a decis angajarea unui candidat care nu a obținut punctajul necesar.

Adrian Chesnoiu a anunțat în aceeași zi că își dă demisia din funcția de ministru și se „autosuspendă” din PSD, spunând în același timp că nu a săvârșit nicio faptă de natură penală sau de corupție. El le-a cerut deputaților să voteze în favoarea ridicării imunității sale parlamentare, pentru a putea fi cercetat.