După mai multe zile în care valorile termice au fost mult sub cele normale pentru sfârșitul lunii iunie, această săptămână ne aduce vreme caniculară, informează Serviciul Hidrometeorologic de Stat, care în acest sens a emis Cod Galben de caniculă, valabil până pe 30 iunie.
Totodată, rămân în vigoare alte două avertizări meteorologice, Cod Galben de pericol excepțional de incendiu, precum și Cod Portocaliu de secetă hidrologică. Mai exact, prima avertizare este valabilă până pe întâi iulie, iar a două, care a fost emisă în legătură cu lipsa precipitațiilor și a temperaturilor ridicate și care prevede că în bazinele râurilor mici de pe întreg teritoriul țării se atestă scurgerea scăzută a apei cu circa 25%, este valabilă până pe 30 iunie, cu posibilitatea de extindere.
Ce ține de vremea de afară, pe 28 iunie, deși cerul va fi în cea mai mare parte a zilei parțial senin, pe arii restrânse s-ar putea să cadă și ploi de scurtă durată.
Valorile termice, la Nord, vor urca până la +32 de grade, în Centrul Moldovei și în Capitală se vor înregistra temperaturi de +33 de grade Celsius. Iar în partea de Sud a țării, mercurul din termometre se va situa în jurul valorii de +34 de grade.
Noaptea, minima va oscila între +13 și +18 grade Celsius.
În zilele următoare, preconizează meteorologii, vreme va rămâne caniculară, cu șanse minime de cădere a precipitațiilor și cu vânt care va bate slab și moderat.