Șoferii ar putea să nu mai prezinte certificatul de înmatriculare
Guvernarea vrea să anuleze obligativitatea prezentării fizice a certificatului de înmatriculare pe teritoriul Republicii Moldova. Va fi nevoie de prezentat fizic doar când vom călători peste hotarele țării. Pe teritoriul Republicii Moldova, datele din certificatul de înmatriculare pot fi verificate online, a anunțat deputatul, Dumitru Alaiba.
În decembrie, anul trecut, legea intrând în vigoare în februarie, anul acesta, a fost exclusă obligativitatea deținerii permisului de conducere, pentru că șoferii pot fi verificați și fără plastic. Astfel, după următoarea modificare, șoferii nu vor trebui să-și bată capul de acte când pornesc la drum. Poliția le va putea identifica atât autovehiculul, cât și pe șoferi, fără prezentarea fizică a actelor.
Această obligativitate este în primul rând o incomoditate, dar și motiv de a primi o amendă. În prezent, dacă nu ai certificat de înmatriculare – plătești amendă 300 de lei.
În 2021, pe articolul respectiv au fost întocmite 5794 procese verbale, iar suma amenzilor a fost de 1,5 milioane de lei.