Călătoriile raionale şi inter-raionale s-au mai scumpit

Călătoriile raionale şi inter-raionale cu transportul public s-au scumpit semnificativ. Decizia a fost luată de către Asociația Patronală a Operatorilor Auto. Astfel, tariful maxim de referinţă pentru un kilometru parcurs a crescut cu şase bani şi ajunge la 92 de bani în cazul călătoriilor inter-raionale, iar în cazul celor raionale la un leu şi doi bani.

Scumpirile au fost generate de creşterea preţurilor la carburanți

„Iată eu vă dau un exemplu, ruta Chişinău-Ungheni, aproximativ 100 de kilometri. Păi iată biletul pentru o singură direcţie, la această rută, poate să crească până la 6 lei. În fiecare săptămână, în fiecare zi de luni, mai exact pe parcursul mai multor luni, a fost stabilit tariful. El pur şi simplu nu se deosebea esenţial faţă de tariful pe săptămânile precedente. Putea să fie un bănuţ, maxim doi”, a spus OLEG ALEXA, preşedintele APOTA.

Acesta a mai declarat că pentru a fi evitate scumpirile la călătoriile interurbane, Guvernul ar trebui să restituie acciza la motorină.

Noua formulă privind aprobarea săptămânală a tarifului maxim de referinţă pentru transportul de pasageri raional şi interraional a fost aprobată în luna martie de Comisia pentru Situaţii Excepţionale.

Costul pentru o călătorie este stabilit în funcţie de preţul mediu pentru ultimele șapte zile a unui litru de motorină, şi poate creşte în funcţie de distanţa dintre localităţi. Transportatorii calculează în fiecare zi de vineri noul tarif, iar Agenţia Naţională Transport Auto monitorizează cât de justificate sunt modificările săptămânale operate de către aceştia.

 

sursa: publika.md