Nicolae Sîngereanu, profesor de meserie și albinar de vocație
Apicultura a fost dintotdeauna o activitate profitabilă. În multe cazuri, oamenii încep din dorința de a obține produse de calitate pentru familie și apropiați, iar apoi, fac din asta o afacere pe termen lung. Nicolae Sîngereanu, din Orhei, a decis să combine meseria de profesor cu albinăritul.
Nicolae Sîngereanu, GT SINGEREANU NICOLAE ALEXANDRU: „Decizia de a fi apicultor nu a fost una intenționată, a fost una din pură curiozitate. Când eram student am fost împreună cu un coleg la stupina lui, în acest fel am îndrăgit și am fost foarte curios să cunosc și eu lumea albinelor, astfel am început de la un simplu hobby.” Tânărul antreprenor face apicultură, dar nu ca toți.
„Este vorba despre creșterea și multiplicarea albinelor, o nișă mai specială în apicultură. Deci, nu este una care ne-ar focusa pe miere, în schimb, suntem mai mult focusați pe producere de material biologic și comercializarea lui. A familiilor de albini, a roiurilor și a reginelor. Recomand tuturor celor care au o idee de afacere, sau au această ambiție, neapărat să aibă curajul să se lanseze, cu siguranță vor reuși. Pentru că cheia succesului este doar ambiția.” Nicolae Sîngereanu
Vă invităm să urmăriţi campania #FinComBusiness – preţuim oameni, încurajăm afaceri şi poveştile de succes ale antreprenorilor pe pagina #FinComBusiness.