Tariful la gaz, din 1 iunie, va costa 18,62 de lei pe m3, cu tot cu TVA. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a aprobat astăzi o cerere privind creșterea tarifului mediu pentru furnizarea gazelor naturale consumatorilor finali la prețuri reglementate pentru anul 2022.
Cei de la MoldovaGaz cereau, în solicitarea lor către ANRE, un preț de peste 22 lei pentru un metru cub, ajungând, dacă e să includem și TVA-ul, la aproape 24 de lei. Veaceslav Untilă, directorul ANRE, a declarat că la metodologie, precum și la o nouă ajustare a tarifelor, se va reveni, dar nu în curând.
„Principalul factor care a cauzat necesitatea revizuirii tarifelor este creșterea semnificativă a prețurilor de achiziție. Această decizie este în strictă conformitate cu legislația”, se arată în comunicatul MoldovaGaz.
Tarifele noi ar urma să intre în vigoare începând de mâine, 1 iunie. Până acum, consumatorii casnici achitau 15,18 lei pentru un metru cub de gaz, cu TVA inclus.