Populația ocupată în 2021 a constituit puțin peste 843.000 de persoane, înregistrând o uşoară creştere, de doar 1%, comparativ cu anul precedent, notează Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, care face referire la raportul său analitic privind ocuparea forței de muncă și tendinețele pieții muncii în 2021.
Ponderea bărbaților este mai mare față de cea a femeilor, 52,5% bărbați și 47,5% femei, iar ponderea persoanelor ocupate din mediul rural a fost mai mare decât cea a celor angajate în mediul urban, 55% față de 45%.
Ce ține de distribuția pe activități economice, în sectorul agricol au activat 21,5% din numărul total de cetățeni angajați oficial, în descreștere cu 5.300 de persoane comparativ cu 2020. În activitățile non-agricole au fost ocupate peste 662.000 de persoane, fiind, de asemenea, în descreștere cu 0,6% față de anul precedent. Trebuie de menționat că, cei mai mulți oameni au lucrat oficial în sectorul Servicii, peste 475.000, numărul acestora fiind egal cu cel din 2020.
În aspect teritorial, puțin peste 28% din populația ocupată activează în municipiul Chișinău. La o diferență relativ mică, circa 31% se situează în regiunea de Nord, urmată de partea de Centru a Moldovei, cu 26% și cea de Sud, cu peste 14%.
Rata șomajului în 2021, la nivel de țară, a înregistrat valoarea de circa 3%, în descreștere față de 2020, cu aproape 4%.