Sprijin pentru sectorul agricol de la Banca Mondială
Banca Mondială va oferi sprijin suplimentar Guvernului Republicii Moldova pentru a avansa agenda de dezvoltare a Proiectului „Agricultura Competitivă în Moldova. În acest sens, conducerea Ministerului Agriculturii a avut o ședință de lucru cu reprezentanții Băncii Mondiale și cu o echipă de experți ce vor evalua rezultatele și gradul de eficiență ale proiectului și vor formula recomandări până la sfârșitul lunii curente.
Echipa Băncii Mondiale a exprimat disponibilitatea de a spori colaborarea cu Guvernul Republicii Moldova și în special, cu Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, cu instituțiile aferente sectorului agricol, în vederea implementării eficiente a celor mai bune practici de adaptare la schimbările climatice, impulsionarea dezvoltării sectoarelor cu valoare adăugată înaltă și dezvoltarea afacerilor durabile în mediul rural.
În context, părțile au discutat despre instrumentele financiare disponibile ce ar putea fi orientate spre direcțiile strategice pentru îmbunătățirea productivității agricole, consolidarea managementului siguranței alimentelor prin suport financiar la construcția unei unități de procesare a subproduselor de origine animalieră și investiții în dezvoltarea sectorului zootehnic, inclusiv facilitarea accesului producătorilor agricoli la noi piețe de desfacere și asigurarea securității alimentare a țării.