Ce semnifică ziua de miercuri din Săptămâna Patimilor?

Fiecare zi din Săptămâna Patimilor – ultima din postul Sfintelor  Paște – are o semnificație specială în desfășurarea evenimentelor premergătoare Învierii Domnului.

În ziua de miercuri, Biserica face pomenire de pocăința și iertarea păcatelor unei femei păcătoase, care a turnat mir pe capul Mântuitorului Hristos cu 2 zile înainte de patima sa. Totodată, miercuri este ziua în care Iuda L-a vândut pe Hristos fariseilor.

ANDREI RUSU, preot, Biserica „Sfântul Dumitru, Chișinău: A făcut negoțul acesta cu mai marii sinagogi, cu elita epocii, încât să-L vândă pe Hristos pentru 30 de arginți. Și nu întâmplător biserica rânduit să pună în oglindă pe de o parte – chipul femeii păcătoase și de cealaltă parte – al lui Iuda. Femeia păcătoasă, deși e o desfrânată și avea o stare de morală nu dintre cele mai potrivite pentru o societate religioasă cum era poporul iudeu, are curajul să se pocăiască și în perspectivă devine o mironosiță, care alături de celelalte mironosițe merge la mormântul Mântuitorului Hristos și află despre Învierea acestuia. Iar în contrapunere cu această sfântă femeie, îl vedem pe Iuda, care deși a fost prezent alături de Mântuitorul Hristos timp de 3 ani, atât cât Mântuitorul a predicat despre valorile iubirii, îl vedem de fapt împătimit de lăcomie și de invidie, încât devine vânzătorul învățătorului și într-un final, acesta se sinucide.

Astfel, Biserica propune două chipuri – unul drept model și un antimodel.

Noi trebuie să ne raportăm la acestea, să învățăm fapta cea bună a femeii care a uns capul Mântuitorului cu mir și pe de altă parte, să ne controlăm să nu fim asemenea lui Iuda și de aici încolo mergem spre înviere, parcurgând fiecare dintre pașii pe care Hristos I-a avut spre cruce.

În același timp, trebuie să înțelegem, spun preoții, că Învierea fără de patimă este imposibilă, iar patima de bunăvoie, care implică iubirea și jertfelnicia, numaidecât duce spre Înviere.

ANDREI RUSU, preot, Biserica „Sfântul Dumitru, Chișinău: Noi, în biserică, trăim toate aceste zile ca încă și încă o dată să rememorăm ceea ce Mântuitorul Hristos a săvârșit pentru noi și noi retrăim la propriu aceste taine mântuitoare, încercăm să fim chiar cu Hristos pe drumul crucii, că, de altfel bucuria Învierii nu o putem trăi cu adevărat, altfel Paștele se rezumă doar la aspectele acestea gastronomice, la ouă și carne de miel și la pască, iar bucuria Învierii trece pe alături.

Potrivit tradițiilor populare, Miercurea Mare este ultima zi în care se mai pot face treburi pe câmp sau se mai spală și calcă. Din aceasta zi, se spune că bărbații trebuie să stea pe lângă casă și să își ajute nevestele.