Peste 6.270 de ucraineni au solicitat cereri de azil

De la începutul războiului din Ucraina, în Moldova au intrat peste 379.630 de cetățeni ucraineni, informează Ministerul Afacerilor Interne, care, mai menționează, că din numărul respectiv, circa 281.000 de persoane au părăsit deja teritoriul țării noastre.

Astfel, la moment, Moldova găzduiește 96.700 de refugiați, fie ucraineni, fie de alte naționalități, dar care au intrat pe segmentul MD – UA, dintre care aproximativ 48.500 sunt minori.

De asemenea, din numărul total de persoane, potrivit rapoartelor oficiale actualizate, în perioada 24 februarie – 13 aprilie curent, 6.277, un număr în creștere, au depus la Biroul migrație cereri de azil.

Referitor la traversarea frontierei de stat de către cetățenii Ucrainei în ultimele 24 de ore, a fost consemnat un număr total de 8.564 de treceri, dintre care 4.140 pe direcția de intrare în Moldova, dublu față de începutul acestei săptămâni, se arată în comunicatul oficial emis în această dimineață de Poliția de Frontieră.