1.800 de copii ucraineni învață în școlile din Moldova

Peste 1.800 de copii refugiați din Ucraina, cu circa 200 mai mulți decât săptămâna trecută, sunt încadrați în instituțiile de învățământ general din țară, arată ultimele date prezentate în acest sens de către Ministerul Educației.

Din numărul total, 647 de copii frecventează ciclul primar, 546 de elevi sunt încadrați la nivelul gimnazial și 53 la cel liceal, în cadrul a 228 de instituții de învățământ din întreaga țară. Totodată, 564 de copii frecventează 250 de instituții de învățământ preșcolar.

Din cei peste 1.800 de elevi încadrați în instituțiile de învățământ general, 125 studiază în limba română, iar ceilalți 1.121 urmează lecțiile în limba rusă.

Ultimele date raportate de Organele locale de specialitate în domeniul învățământului arată că, la 12 aprilie curent, erau depuse 1.858 de cereri pentru încadrare în procesul educațional a copiilor din familiile refugiate.